Amenzi în valoare de 7000 de lei acordate în ultimele 24 de ore în județ persoanelor care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară

- Din Judet - octombrie 26, 2020
masca
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  În ultimele 24 de ore au fost depistate 177 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi în valoare de 7.000 de lei și a fost depistată o persoană care nu a respectat obligația de a nu părăsi domiciliul, fiind carantinată.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 152 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 172 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 189 de mijloace de transport, din care 46 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.557 persoane.

Echipele de control au depistat 177 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și o persoană care nu a respectat dispoziția de carantinare la domiciliu, ca urmare a faptului că a fost contact direct cu o persoană infectată, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.000 de lei.

Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.

De exemplu, în Blaj a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 16 societăți comerciale și fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, din care 20 pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Cugir polițiștii au verificat 12 societăți comerciale, au legitimat 42 de persoane și au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Polițiștii vor continua verificările, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU