În cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba funcționează un dispecerat destinat preluării în cel mai scurt timp a apelurilor cetățenilor și directionării jandarmilor în intervenție.
De la începutul anului și până în prezent au fost preluate un număr de aproximativ 440 de apeluri de către dispeceri.
Printre problemele ridicate de către apelați se numără accidente determinate de factori de mediu, accidente în domeniul montan şi conflicte și agresiuni fizice desfășurate pe timpul manifestărilor culturale, sportive, religioase sau promoționale.
“Recomandăm tuturor cetățenilor ca în orice situație de urgență, să apeleze cu încredere 112 și să dea toate datele necesare unei intervenții. De altfel, garantăm că jandarmii sunt la dispoziția celor care le solicită sprijinul și vor interveni cu promptitudine și profesionalism”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.