La data de 31 octombrie 2020, în jurul orei 18,30, un bărbat de 41 de ani, din comuna Cut, județul Alba, în timp ce conducea un microbuz pe strada Biruinței, din Oarda – Alba Iulia, l-a acroșat pe un minor de 11 ani, din Alba Iulia, care s-a angajat în traversarea străzii prin fața autovehiculului.
În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.