În Alba Iulia zahărul la cea mai mare căutare, cel de Luduş şi de Bod, a dispărut din reţelele de magazine alimentare Dacia şi Agra’s, iar în alimentarele de cartier se dă pe sub mână, ca pe vremea lui Ceauşescu.
Un reporter albapesurse.ro a încercat, marţi după amiază, să cumpere şase kilograme de zahăr dintr-o alimentară din capătul către Schit al Bulevardului Transilvaniei, unde erau expuse în galantare atât zahărul de Luduş cât şi cel de Bod. Vânzătoarea i-a retezat scurt elanul: “Îmi pare rău, vă pot oferi doar câte un kilogram din fiecare dintre cele două sortimente!”
După doar 10-15 minute, lucru verificat de o altă persoană implicată, cele două produse dispăruseră din galantarele magazinului cu pricina… sub tejghea!