Veşti îmbucurătoare din Turcia. Teodor Baba face progrese

- Stirile Zilei - noiembrie 5, 2020
Distribuie

Veştile care vin din Turcia sunt îmbucurătoare. Teodor Baba, tânărul de 26 de ani din Bucerdea Vinoasă operat miercuri dimineaţă face progrese.

Anunţul a venit prin intermediul reprezentanţilor grupului “Fapte bune din Alba”.

Potrivit acestora, Teodor face progrese lente, dar sigure: miercuri, înainte de operație și-a făcut cruce, este mult mai prezent în conversații, răspunde prin mișcări oculare. Face fizioterapie, va începe tratamentul cu antibiotic pentru infecția din corp, iar un chirurg estetician îi va opera șoldul, unde există porțiuni prin care i se vede osul.

Recuperarea după operația de la șold este preconizată aproximativ 18-20 de zile, timp în care se vor face și testele radiologice, iar dacă totul merge bine, va fi direcționat spre oncologie.

“Factura proformă pentru această parte, de chirurgie plastică-recuperatorie, este în valoare de 14.750 dolari. Având în vedere că acești bani există în cont, nu vom face o campanie de strângere de donații, dar dacă va fi nevoie vom demara una, bineînțeles cu acordul mamei lui Teodor. Până atunci, sănătate Teodor și multă putere, doamna Truță!”, au precizat reprezentanţii grupului “Fapte bune din Alba”.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU