Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, a transmis, sâmbătă, un mesaj celor care nu cred în existenţa coronavirusului.
“Virusul există și de cele mai multe ori îi afectează pe cei dragi nouă. Există încă, din păcate, prea mulți oameni care nu cred în existența Covid19, ori care nu sunt convinși de gravitatea acestei pandemii. Diverse teorii conspiraționiste ori mesaje rostogolite în mediul online încearcă să pună la îndoială realitatea și situația gravă prin care trecem.
În spatele cifrelor și datelor statistice pe care noi, cei de la DSP, precum și celelalte instituții publice le transmitem se află oameni. Fiecare cifră alocată unui nou caz de infectare ori deces are în spate un om, o mamă, o bunică, o rudă sau un prieten. Simplul fapt că unii dintre noi nu am contractat încă virusul ori nu avem o cunoștință apropiată ori rudă care să-l fi contractat, nu înseamnă că acesta nu există ori că nu se poate manifesta în mod dur, cu efecte devastatoare pentru persoana respectivă ori familia ei. Mai departe de sistemul sanitar, aflat sub o imensă presiune în această perioadă, trebuie să ne gândim la noi și la cei apropiați. Trebuie să ne protejăm pe noi și pe cei dragi nouă”, afirmă Alexandru Sinea.
“În urmă cu doar câteva zile, atât mama cât și mătușa unui bun prieten nouă, domnul Titus Biro de la Antel, companie care a susținut în mod constant eforturile noastre în lupta cu pandemia, încă din primele zile ale acesteia, au decedat răpuse de Covid 19. Îi transmit sincere condoleanțe, atât din partea mea cât și a tuturor colegilor de la DSP Alba.
Mulți, prea mulți dintre noi ne credem invincibili în fața acestei pandemii, până în momentul în care nu mai suntem.
Vă rog pe toți să luăm în serios acest virus, să respectăm cu strictețe regulile și măsurile sanitare și de igienă precum și regulile de distanțare socială ori restricțiile impuse de autorități.
Putem, împreună, să diminuăm efectele acestei pandemii, să trecem cu bine prin ea, înainte ca fiecare dintre noi, ori cineva drag nouă, să fie afectat ori răpus de acest virus.
Încă o dată, condoleanțe domnului Titus Biro și familiei și, vă rog din suflet, să înțelegem și să respectăm regulile sanitare și de distanțare socială precum și măsurile cerute de către cadrele medicale și specialiștii din domeniul sanitar. Să fim sănătoși!”, mai spune Alexandru Sinea în mesajul său.