COMUNICAT DE PRESĂ
Trebuie să sprijinim în această perioadă micii producători locali care își vând marfa în piețele publice. Acum, mai mult ca oricând, avem obligația să ne gândim la micul producător local care, din produsele obținute cu sudoare și multă trudă, își asigură traiul zilnic.
Astfel, la Alba Iulia, am luat decizia ca piețele aflate în administrarea municipalității să rămână deschise, cu respectarea măsurilor stricte de prevenire și combatere a pandemiei COVID – 19. De asemenea, spațiile de vânzare vor fi adaptate pentru a respecta regulile impuse de Guvern în contextul pandemic. Piața de produse lactate din centrul municipiului va fi mutată în exterior, în piața agroalimentară, astfel încât ambele să poată funcționa.
Piața Cetate, unde spațiile sunt în administrare privată, rămâne deschisă, fiind luate măsuri speciale de siguranță pentru clienți și comercianți.
Prioritatea noastră este siguranța cetățenilor, atât a cumpărătorilor cât și a producătorilor care frecventează aceste piețe. Situația actuală este extrem de dificilă pentru toți cei care lucrează în alimentația publică și în piețele agroalimentare, însă îi rog să își facă datoria cu responsabilitate maximă pentru protejarea clienților lor.
Cei care vând în piețele publice au obligația să poarte corect masca și mănuși de protecție, să dezinfecteze periodic tarabele și să se asigure că, în zonele de vânzare, clienții păstrează distanța fizică de minim 1,5 metri între ei. Pe consumatori îi rugăm să poarte masca corect și să reducă cât de mult posibil timpul alocat cumpărăturilor.
Vom trece împreună cu bine și peste aceste grele încercări, însă totul depinde de modul în care fiecare dintre noi este responsabil.
Un gest minim de responsabilitate poate însemna o viață salvată!
Gabriel Pleșa,
Primarul municipiului Alba Iulia