Trei oferte au fost depuse, până la termenul scadent, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, estimat la aproape 1,3 milioane de lei, pentru proiectare, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții “Construire bază sportivă Tip 2” în Alba Iulia, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 Nr. 11.
Astfel, s-a arătat interesată de acest proiect, din județul Alba, firma Constructus SRL, deţinută de Ioan Istrate, cu subcontractanţi Ontime Instal şi Electro Alfa.
O altă ofertă a fost depusă de Atlas Sport SRL, din Târgu Mureş, iar cea de-a treia de Gaan Com SRL, cu sediul în Bucureşti, cu subcontractant Dragoş Ştefan Dragnea Birou Individual de Arhitectură.