Amenzi tot mai mari pentru cei care nu respectă măsurile de protecție individuală!

- Din Judet - noiembrie 13, 2020
amenda
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  Au continuat și controalele pe timp de noapte.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 150 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 131 de mijloace de transport, din care 43 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.611 persoane.

Echipele de control au depistat 205 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, au aplicat 4 sancțiuni pentru nerespectarea distanțării fizice și 6 pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația între orele 23.00 – 05.00. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 10.290 de lei.

Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus și s-a acționat inclusiv în intervalul orar 23.00 – 05.00.

De exemplu, la Alba Iulia au fost verificate 22 de societăți comerciale, au fost legitimate 171 de persoane și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale confirm Legii 55/2020.

La Sebeș au fost verificate 51 de societăți comerciale, au fost legitimate 43 de persoane și au fost aplicate 32 de sancțiuni conform Legii 55/2020.

Reamintim faptul că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, este interzisă, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU