Alexandru Sinea: DSP Alba a propus carantinarea localităților Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud!

- Stirile Zilei - noiembrie 14, 2020
sinea
Distribuie

Sâmbătă, 14 noiembrie, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a făcut următorul anunț:

”Întrucât la nivelul județului Alba în anumite localități incidența indică o creștere constantă și a depășit anumite praguri critice, DSP Alba a întocmit astăzi, 14 noiembrie 2020, analizele de risc ale localităților Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud, propunând carantinarea acestora.

Având în vedere situația descrisă, potrivit metodologiei naționale, specialiștii epidemiologi au ajuns la concluzia că aceasta este cea mai bună și adecvată variantă pentru protejarea sănătății populației județului.

Analizele de risc au fost trimise astăzi Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) spre analiză și avizare. Următoarea etapă o reprezintă reunirea Grupului de Suport Tehnic pentru Epidemii de la nivelul județului Alba care trebuie să avizeze, la rândul lui, propunerile de carantinare. Decizia finală aparține însă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență constituit la nivelul Instituției Prefectului Alba”.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU