Până la sfârşitul lunii noiembrie se permite accesul în incinta Complexului Sportiv “Cetate” din Alba Iulia numai pentru activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, profesioniste, organizate de federațiile de profil, se arată într-un comunicat de presă.
Accesul în incintă va fi, de luni până duminică, între orele 09.00 şi 17.00.
La intrare în baza sportivă se vor face triajul epidemiologic al participanților la activitatea sportivă și măsurarea temperaturii corporale, se precizează în comunicatul amintit.
Din informaţiile pe care le deţinem, până la sfârşitul lunii noiembrie, când se va încheia perioada de carantinare a municipiului Alba Iulia, nu sunt anunţate, însă, competiţii sportive profesioniste pe stadionul “Cetate”.
Cu alte cuvinte, pentru cine este deschis, totuşi, stadionul “Cetate”?