Municipiul Sebeș beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de 1,5 milioane de lei, prin programul Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Contagioase din cadrul Spitalului Municipal Sebeș”.
“Așa cum probabil vă amintiți, construcția a fost edificată începând cu anul 1910 și nu mai corespundea cerințelor pentru o unitate sanitară modernă. Prin investiția care este deja pusă în practică, clădirea va fi transformată prin intervenții de izolare termică, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unui sistem potrivit de încălzire și de climatizare. Prepararea apei calde se va realiza printr-un sistem solar cu energie regenerabilă, iar instalația de iluminat va fi înlocuită cu una mai eficientă din punct de vedere energetic”, a precizat primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor.
Potrivit acestuia, a fost deja finalizată noua învelitoare, se lucrează și la trotuare, precum şi la preluarea apelor pluviale prin rigole pentru a se evita infiltrațiile la infrastructura clădirii.
De asemenea, va fi refăcută zona de acces în clădire prin sisteme adaptate inclusiv persoanelor cu dizabilități.