Asociația GISAS Sebeș a inițiat, la împlinirea unui secol de la instituirea învățământului secundar românesc la Sebeș, proiectul elaborării și publicării monografiei primei școli românești din Sebeș, unitate pe structurile căreia astăzi funcționează Școala Gimnazială „Silviu Cărpinișianu” Sebeș, autorii (Rodica Groza și Mihai-Octavian Groza) și colaboratorii acesteia (Elena Damian, Sanda Negrea, Elena Roșca, Ionela Coltor, Anca Cornelia Tiurean și Mihaela Kloss-Ilea) fiind foști sau actuali elevi și profesori.
Rezultat al unui proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș (implementat în intervalul august-decembrie 2020), monografia primei școli românești din Sebeș realizează un scurt istoric al școlilor locale, continuat cu reeditarea vechii monografii a școlii primare românești din Sebeș (elaborată și publicată în perioada interbelică de învățătorul Gheorghe Albu) și reeditarea vechilor anuare școlare (publicate în intervalul 1919-1922), precum și cu prezentarea celor o sută de ani de învățământ secundar românesc la Sebeș, cu problemele, provocările, împlinirile și performanțele înregistrate (toate acestea presărate cu mărturii de epocă, fotografii, anexe documentare și tabele ale învățătorilor, profesorilor și elevilor care au activat în cadrul școlii). Pentru aceasta, ca în cazul oricărui demers istoriografic, autorii monografiei au apelat atât la literatura de specialitate, la sursele documentare și arhivistice oferite de arhiva școlii și arhivele naționale, cât și la sursele orale, interviuri realizate cu foști elevi și profesori ai școlii.
Prin structura gândită de autori, prin modul de analizare a documentelor arhivistice, prin maniera de a trata problematica, autorii și colaboratorii monografiei au încercat să ofere atât o contribuție la istoriografia locală, cât și un instrument de lucru la îndemâna elevilor și profesorilor care activează și care vor activa sub cupola acestei instituții școlare.
Lansarea publică a monografiei primei școli românești din Sebeș va avea loc online, pe pagina oficială de facebook a Asociației GISAS Sebeș, la începutul lunii decembrie 2020.
Proiectul monografiei primei școli românești din Sebeș a fost implementat de Asociația GISAS Sebeș și finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, prin programul anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial pe anul 2020.