Bilanțul acțiunilor efectuate de Poliția Română în primele 10 luni ale anului pentru prevenirea și combaterea violenței în familie

- Stirile Zilei - noiembrie 30, 2020
familie
Distribuie

În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii au emis peste 7.000 de ordine de protecție provizorii, aproape jumătate dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. Faptele de violență în familie se mențin aproximativ la același nivel ca în anul 2019.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel național, au fost emise 7.112 ordine de protecție provizorii, cu 8,2%  mai multe față de primele 10 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 7.016 au fost emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor și 31 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.

De asemenea, au fost sesizate 402 infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu, în scădere cu 18,2%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, în primele 10 luni ale acestui an, au fost emise, de instanțele judecătorești, 6.957 de ordine de protecție, cu 5,5% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.312 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecție provizorii emise de polițiști.

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor de violență în familie, în primele 10 luni ale anului, o au cele de „lovirea sau alte violențe” – 61,6% , urmate de „abandonul de familie” – 13,8% și „amenințarea” – 9,2%.

Din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe infracțiuni de violență în familie (aproximativ 80% din total) au fost comise la domiciliul subiecților.

În această perioadă, se constată o reducere a implicării minorilor în fapte de violență domestică, atât în calitate de victime (-18%), dar mai ales în calitate de autori (-30%).

La nivel național, numărul faptelor penale de violență domestică sesizate în primele 10 luni ale acestui an se menține aproximativ la același nivel cu numărul infracțiunilor sesizate în perioada ianuarie – octombrie 2019.

Informații de background:

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.

Astfel, la sfârșitul anului 2018, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervențiile polițiștilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă în familie, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă sau de către alte persoane.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU