Prezența delegației Sebeșului la momentul solemn de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, a fost una memorabilă, pe măsura măreției momentului istoric. Povestea emoționantă a „Imnul Unirei”, ales a fi exponatul lunii decembrie, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, este relatată de dr. Călin Anghel, muzeograf.
În contextul preparativelor în vederea deplasării la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, sebeșenii s-au mobilizat exemplar. Pe lângă confecționarea unor steaguri, steguleţe, cocarde tricolore şi a unui car alegoric, pe care l-au împodobit pentru acest eveniment, Ion Băilă, senator al oraşului Sebeşul Săsesc, a compus un text, cu cinci strofe, intitulat „Imnul Unirei”. Acesta a fost multiplicat la tipografia lui Johan Stegmann din localitate şi distribuit sebeşenilor participanţi la istoricul eveniment.
Din păcate, nu se cunoaște linia melodică a imnului, însă ştim că, printre alte cântece patriotice care au fost intonate la Alba Iulia de corurile din Sebeș, „Imnul Unirei” a fost interpretat de cel al „Reuniunii Andreiana”, al cărui membru marcant era şi autorul acestuia, Ion Băilă. Corul reuniunii cânta prima şi ultima strofă, celelalte trei fiind recitate cu patos de actorul Nicolae Băilă, fratele autorului.
Un exemplar al imnului se păstrează în Biblioteca documentară a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş, având următorul text:
„Imnul Unirei.
Cu prilegiul marei-adunări naționale din Alba-Julia
Neam român din patru unghiuri, fruntea ți-o ridică sus,
Căci din somnul cel de moarte înviat-ai ca Isus!
Lanțul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,
Iar dușmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuți de vânt.
Cei-ce-au vrut ca să-ți răpească legea ta și graiul tău
Au ajuns de-ocara lumei sub blăstămul cel mai rău.
Neam român, ridică-ți glasul, căci și cerul și pământul
Vreau acum să te-asculte, să-ți audă azi cuvîntul.
În cetatea cea străbună, ridicată de Traian,
Azi se’nalță-a doua-oară falnic vulturul roman
Și cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare
Neamului român să-i pună nouă și mai largi hotare.
Neam român, îndreaptă-ți ochii, spre cetatea’n care-odată
A intrat Mihai Viteazul cu viteaza lui armată
Nu vedeţi voi pe ruina zidurilor învechite
Umbra lui, care vesteşte vremurile împlinite
De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor
Ce duşmanii îţi răpiră tîlhăreşte, prin omor?
Neam român, tu, şi urechia ţi-o apleacă şi ascultă,
Căci povestea ta e lungă şi durerea ta e multă.
Mut ai fost tu pînă astăzi şi de-ai vrea ca să mai taci
Ar vorbi în lumea largă pietrile pe cari-le calci.
Schingiuirile lui Horia cum pot rămânea uitate?
Horia, care’ntîiu strigase: ˃ Împărate, fă dreptate!˂
Neam român, pănă acum toate ţi-au fost înzadar:
Şi revolta cu puterea, ca şi ruga la altar,
Căci duşmanii te’mpărţiră să te poată stăpâni.
Astăzi însă într’un cuget şi’ntr’un simţ ne vom uni
Şi vom spune’n lumea mare că suntem aceiaşi fii
Noi români din patru unghiuri şi din patru’mpărăţii.
1.XII 1918. Ion Băilă”.