Peste 300 de păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor din Țara Secașelor își dau întâlnire duminică, 29 ianuarie 2023, la Cergău cu ocazia organizării unei noi ediții a Festivalului „Datina străbună pe Secașe” iniţiat în urmă cu jumătate de secol, în anul 1972, de etnograful Ioan Popa, una dintre cele mai importante manifestări cultural-artistice tradiţionale din sudul Transilvaniei, reunește în acest an reprezentanții a nu mai puțin de 17 comunități locale din Țara Secașelor (județele Alba și Sibiu): Cergău, Ciugud, Cut, Câlnic, Crăciunelu de Jos, Doștat, Mihalț, Daia Română, Roșia de Secaș, Șpring, Valea Lungă, Loamneș, Păuca, Miercurea Sibiului, Șura Mică și Șura Mare.
Festivalul va debuta la ora 13.30 cu o parada a cailor din Cergău, moment special pregătit de comunitatea-gazdă a ediției din acest an.
Deschiderea oficială este programată pentru ora 14.00 și va avea loc pe scena Căminului Cultural din Cergău, aceasta fiind urmată de un dar muzical oferit participanților de către organizatorii festivalului, Centrul de Cultură „Augustin Bena” din subordinea Consiliului Județean Alba.
Soliști: Alina Pinca, Roxana Reche, Floricica Moga, Nicolae Plută și Dorina Narița. Conducerea muzicală, dirijor Alexandru Pal.
Reprezentațiile celor 17 comunități locale participante vor fi precedate de două alocuțiuni, pe teme de etnografie și folclor, ale unor personalități deosebit de importante pentru județul Alba: etnograful Ioan Popa, inițiatorul Festivalul „Datină străbună pe Secașe” (1972) și prof. univ. dr. Ioan Haplea, profesor de etnomuzicologie la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, originar din Hăpria.
Proiectul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” şi Primăria Comunei Cergău.
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba