Agenția de Presă RADOR ne reamintește faptul că ziua de 13 februarie este Ziua Mondială a Radioului.
Iată câteva din momentele din istoria radiocomunicațiilor:
Joi, 13 februarie, este marcată Ziua Mondială a Radioului – World Radio Day – în semn de apreciere pentru acest influent mijloc de informație și cultură. Această zi a fost proclamată la 3 noiembrie 2011, de către cea de-a 36-a Conferinţă generală a UNESCO, ratificată de Adunarea Generală a UNESCO din decembrie 2012 şi marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946, cu 77 de ani în urmă.
Ca urmare a acestor rezultate, Comitetul executiv al UNESCO a recomandat celei de-a 36-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, ca 13 februarie să devină ziua de celebrare a Radioului Mondial, ziua fiind aleasă în amintirea primei emisii a postului de radio al Naţiunilor Unite – 13 februarie 1946.
De asemenea, recomandarea către Conferinţa generală conţine invitaţia adresată statelor membrie ale ONU, organizaţiilor internaţionale, asociaţiilor profesionale, şi uniunilor audiovizuale, precum şi societăţii civile, pentru celebrarea amplă a Zilei Mondiale a Radioului, în felul în care fiecare din aceste entităţi îl consideră potrivit.
Astfel că, în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe Generale a UNESCO, la 3 noiembrie 2011, a fost adoptată rezoluţia privind marcarea Zilei Mondiale a Radioului de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite.
La 14 ianuarie 2013, cea de-a 67-a Adunare Generală a ONU a ratificat proclamarea Zilei Mondiale a Radioului, din acest moment această zi devenind oficială pentru toate statele membre, pentru agenţiile, fondurile, programele şi partenerii ONU.
Încă de la primul semnal transmis pe unde radio, lumea a fost fascinată, noua metodă de comunicare producând puternice efecte pe plan social, economic, militar și cultural. Dar până să ajungă la performanţele din zilele noastre, trebuie să ne reamintim de toţi cei care au contribuit, în diferite modalităţi, după aproximativ douăzeci de ani de la inventarea telefonului, la evoluţia sa fantastică, în România şi în întreaga lume.
În anul 1887, fizicianul german Heinrich Hertz (1857 – 1894) a descoperit undele magnetice sau hertziene, experimentele sale bazându-se pe cercetările anterioare efectuate de James Clerk Maxwell, autorul teoriei electromagnetismului, care „prezicea” matematic existenţa undelor electromagnetice. Se întâmpla în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Maxwell fiind influenţat de cercetarea fenomenelor electromagnetice, autor fiind Michael Faraday.
La 24 noiembrie 1890, fizicianul francez Édouard Branly (1844 – 1940) prezenta la Academia de Științe un radioconductor ce funcționa pe o rază de 20 de metri traversând pereții, care a fost la originea telegrafiei fără fir.
În jurul anului 1891, inventatorul german Nikola Tesla a construit o serie de aparate care produceau între 15.000 şi 18.000 de cicluri electromagnetice pe secundă. El prefera să utilizeze undele longitudinale, deoarece considera că undele hertziene sunt o adevărată pierdere de energie.
În 1916 în SUA au loc primele experimente de emisiuni radiofonice, iar în anul 1917 Lucian Levy şi Edwin H. Armstrong descoperă, fiecare separat, principiul heterodinării. Se construiesc receptoare radio superheterodină superioare calitativ, mult mai stabile şi care nu necesitau multe reglaje.
La 20 noiembrie 1920 la Pittsburg este pusă în funcţiune o staţie de transmisie permanentă de radiodifuziune.
În următorii ani au loc primele emisiuni radiofonice şi în alte zone din lume: în Anglia şi Franţa – 1922; Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia – 1923; Italia, Spania, Australia – 1924; Ungaria, Polonia şi Japonia – 1925.
În anul 1920, un grup de radioamatori condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu a avut iniţiativa de a înfiinţa un curs de radiocomunicaţii la Universitatea Bucureşti.
Prima emisiune experimentală de radiodifuziune din România a avut loc în anul 1921 între postul de radiotelegrafie de la Herăstrău şi Şcoala Politehnică din Bucureşti, şi tot în acelaşi an, din iniţiativa Guvernului de la acea vreme, s-a înfiinţat o reţea de posturi radiotelegrafice care acoperea întreg teritoriul ţării.
La sfârşitul anului 1924, acelaşi grup de radioamatori, iniţiat de profesorul Hurmuzescu, a început să militeze pentru înfiinţarea unui post naţional de radiodifuziune.
În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care face posibile primele audiţii publice, de două ori pe săptămână, joi şi sâmbătă, la ora 21:30.
Sursa: www.rador.ro