Deputatul Radu Tuhuț: Ministerul Agriculturii, condus de PSD, alocă 44 de milioane de euro pentru susținerea creșterii bovinelor!

- Din Judet - februarie 13, 2023
Distribuie

Ajutor de stat pentru susținerea creșterii bovinelor. În ultima ședință de guvern a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul de creștere al bovinelor, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Ministerul Agriculturii, condus de social-democratul Petre Daea, a anunțat că valoarea estimată a schemei de ajutor este de 217.756.000 lei, echivalentul sumei de 44 milioane euro. Cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap de animal pentru un efectiv estimat de 602.740 capete.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro.

Perioada de depunere este de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar termenul de plată este 31 Decembrie 2023.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt crescătorii care dețin vaci de lapte, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.

 Condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească sunt:

  • Deținerea a minimum 10 capete de vaci adulte cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană care dețin minimum 5 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în baza națională de date (BND),
  • producerea și valorificarea laptelui în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.

Guvernarea PSD sprijină crescătorii de animale și întreg sectorul agricol!

Deputat PSD de Alba, Radu Marcel Tuhuț

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU