Comedia „Ramon” cu Pavel Bartoș în rol principal, este pe locul 1 în cinematografe pentru a doua săptămână consecutiv. Fie că sunt tineri, copii, părinți sau bunici, toți s-au bucurat de film în primele două săptămâni de la lansare și au fost surprinși de întâlnirea cu Pavel Bartoș și Jesus del Cerro în timpul vizionării.
Organizatorii turneului național de promovare al filmului „Ramon” ne anunță la ce să ne așteptăm în acest film: om simplu, Ramon trăiește iubirea la intensitate maximă și luptă pentru ea până-n pânzele albe, așa că-i invită la film pe toți cei ca el, pe toți îndrăgostiții care-și trăiesc iubirea sau care încă o caută.
„Le mulțumim tuturor celor care au venit să ne vadă, să râdă și să se bucure de comedie. Deși vremea de afară nu a fost cea mai bună, românii s-au încălzit alături de noi la film și au trăit intens povestea lui Ramon. Am fost și suntem în continuare copleșiți de toate mesajele frumoase pe care le primim, de reacțiile minunate ale oamenilor. Ne bucură teribil toate acestea, faptul că am reușit să-i facem să râdă, să le dăm o stare bună și o doză de optimism. Urmează sărbătorile dragostei luna aceasta, așa că, îi așteptăm în cinematografe pe toți cei care iubesc, care și-au găsit jumătatea sau care o caută încă. Mergeți să râdeți și să vă bucurați împreună cu cel mai romantic om de pe planetă, Ramon”, spune Pavel Bartoș.
Surprizele trec dincolo de cinematograf luna aceasta! Toți cei care vor să fie la fel de romantici ca Ramon și cumpără bilete la film pot câștiga premii pentru ei și jumătatea lor.
Alături de Pavel Bartoș, în film îi putem vedea pe Smiley, Selly, Andreea Esca, Carmen Tănase, Ionuţ Rusu, Elvira Deatcu, Andreea Vasile, Alexandru Ion.
Pavel Bartoș, împreună cu regizorul Jesus del Cerro, urmează să fie alături de spectatorii de la:
Oradea (14 februarie)
Satu Mare și Baia Mare (15 februarie)
Alba Iulia (16 februarie) – la Inspire Cinema
Arad (17 februarie)
Sibiu (18 februarie)
Miercurea Ciuc (19 februarie).
Citește și: