Mai multe persoane au plătit pentru o excursie la Vatican, dar au fost păcălite de presupusul organizator, un bărbat din Alba Iulia

- Din Judet - februarie 16, 2023
jos
Distribuie

Miercuri, 15 februarie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au efectuat 3 percheziții, la domiciliul unui bărbat de 59 de ani, din Alba Iulia și la sediul și punctul de lucru al societății comerciale pe care acesta o administrează.

Bărbatul a încasat în perioada iulie-octombrie 2022, de la 7 persoane din țară, suma totală de 2.205 euro și 10.387 lei, contravaloarea unui pelerinaj la Vatican, care ar fi trebuit să înceapă la data de 2 octombrie 2022, transportul urmând a fi efectuat din București.

În dimineața zilei de 2 octombrie 2022, cei 7 păgubiți s-au prezentat la locul de îmbarcare, însă, la scurt timp, și-au dat seama că au fost înșelați, iar pelerinajul planificat nu va mai avea loc.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU