BebeBiblioteca, atelier de parenting la Biblioteca Județeană Alba

- Din Judet - februarie 22, 2023
Distribuie

Miercuri, 22 februarie 2023, începând cu ora 17:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va avea loc un nou atelier de parenting, în care cei prezenți vor afla cum să depășească anumite provocări, întărind în același timp relația cu copilul său.

„Ediția lunii februarie va fi prima ediție în care organizatorii vor relua seria întâlnirilor fizice cu toți cei ce doresc să afle răspunsuri la întrebări cum ar fi: Cum facem să-i împrietenim pe cei mici cu cărțile?, Care sunt beneficiile poveștilor terapeutice pentru copii? Ce se află în spatele refuzului copilului de a citi?, Cum sprijinim copiii cu dificultăți de citire?, Cum clădești o relație bazată pe empatie și respect între tine și copil?”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Județene Alba.

Având ca temă „Cum să-ți motivezi copilul să citească”, întâlnirea îi aduce alături de psihoterapeutul Adina Drimbe și logopedul Mara Cădinoiu, care va împărtăși celor prezenți sfaturi utile ce se concentrează pe îmbunătățirea abilităților copilului de a înțelege și de a se exprima.

Pe lângă întâlniri, sfaturi utile, răspunsuri la întrebări și discuții pe tema dată, cei prezenți vor afla noi titluri din colecția de carte de specialitate pe care o deține Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. În cadrul întâlnirii este promovată o atmosferă prietenoasă, de deschidere și dialog. „Vino alături de alți părinți care doresc să dezvolte un climat armonios acasă!” este îndemnul pe care ni-l fac organizatorii, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU