Corina Chiriac vine la Alba Iulia pentru a participa la vernisajul unei expoziții despre viața sa

- Culture - martie 1, 2023
Distribuie

Miercuri, 8 martie 2023, ora 17.00, la Sala Unirii din Alba Iulia va avea loc un eveniment special prilejuit de vernisajul expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”.

Astfel, cei prezenți se vor putea bucura de prezența personală a marii artiste de muzică ușoară Corina Chiriac, care va susține și un minirecital. Tot cu această ocazie va fi lansată și cartea autobiografică intitulată „Corina Chiriac. Minuni trăite”.

De precizat, că expoziția pe care o va găzdui Sala Unirii pune în valoare donația făcută în septembrie 2021, Muzeului Național de Istorie a României, de Corina Chiriac. În cadrul ei vor fi expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrată timp de generații, începând cu cele ale străbunicilor artistei, Ioana și Nichita Nestorescu, negustor din Buzău, ajuns președinte al Corporației Meseriașilor-Comisiunea Arbitrilor din Buzău, în anul 1911, apoi ale fiicei lor Lucreția Nestorescu, absolventă de pension, căsătorită cu Gheorghe Chiriac, caligraf, desenator, pictor și tipograf, cu firmă la București, părinții lui Mircea Chiriac, tatăl Corinei Chiriac. Stema României Întregire și alte desene ale lui Gheorghe Chiriac vor fi expuse în premieră cu acest prilej.

Pe simeze se regăsesc și documente ale bunicilor materni, pașaportul lui Hovelia Calaigian datat 1916 și diploma de liceu a soției acestuia Paris, născută Madirghian, refugiați armeni în România, tablouri de familie din orașul natal Adabazar (acum Adapazari, Turcia), fotografii de epocă reprezentând-o pe Hasmig Calaigian, mătușa artistei, căsătorită cu Mampre Biberian, în anul 1926.

O serie de portrete de familie completează expoziția, alături de portretele de atelier și rochiile purtate de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii: de la rochia interbelică modificată de Corina Chiriac și purtată la festivalurile de la Dresda, R.D.G., 1975 și „Bratislavska Lyra”, 1976 și în turneele din R.D.G., Polonia și Cehoslovacia, la rochia de paiete argintii sau rochia „cu harpă” realizată pentru emisiunea „Eu sunt Corina”, regizată de Tudor Vornicu în 1979, emisiune premiată la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la Montreux, Elveția, 1979, până la rochiile purtate în America în perioada 1988-1994 și cea purtată în 2019, la recitatul susținut la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov.

Curatorii expoziției sunt: Cristina Păiușan-Nuică, Cornel-Constantin Ilie și Alexandru Bădescu (Muzeul Național de Istorie a României), Liviu Zgârciu și Alexandru Știrban (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia).

Expoziția Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste va fi deschisă în perioada 8 martie – 7 mai 2023, la Sala Unirii din Alba Iulia, și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00, intrarea fiind liberă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul Elit S.R.L.

Accesul la evenimentul de miercuri 8 martie, se va face începând cu ora 16.45, pe bază de invitație, locurile fiind limitate. Pentru doritori, invitațiile vor putea fi procurate de la Sala Unirii începând de joi, 2 martie, în intervalul orar 10-17.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU