Inițiativă legislativă prin care victimele violenței domestice vor putea beneficia de asistență juridică gratuită

- Administratie - martie 10, 2023
Distribuie

În fiecare an, zeci de mii de femei din România sunt victime ale violenței.

Unele dintre acestea au curaj să își înfrunte agresorii și să îi denunțe, în timp ce multe rămân tăcute în propria dramă.

De foarte multe ori, autoritățile statului asistă pasive la acest fenomen motivând că nu au pârghiile legale pentru a se implica mai mult.

Statisticile privind violența domestică sunt îngrijorătoare și de aceea trebuie să gândim măsuri legislative care să protejeze și să sprijine victimele, dar și să îi împiedice pe agresori să recidiveze.

Alături de colegele mele din USR, Monica Berescu și Oana Țoiu, am depus în Parlamentul României o inițiativă legislativă prin care victimele violenței domestice vor putea beneficia de asistență juridică gratuită pe toată perioada procesului.

De asemenea, inițiativa prevede ca durata ordinelor de protecție care pot fi emise în cazul violenței domestice să poată fi extinsă de la 6 la 12 luni.


Violența domestică este un flagel care a cuprins întreaga țară, în condițiile în care la nivelul anului trecut aproape 100.000 de persoane au reclamat cel puțin o dată un caz de violență domestică.

Statisticile din România sunt înfiorătoare: aproape 500 de femei au fost ucise în ultimii 10 ani în urma violențelor din familie. În primele 11 luni ale anului 2022 au fost instituite 11.891 de ordine de protecție, aproape jumătate dintre ele fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată.

Beniamin Todosiu, deputat USR de Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU