USR acuză risipa de bani: Pandemia de covid continuă la Aiud

- Administratie - martie 13, 2023
Distribuie

„În data de 9 martie, în urma solicitării primăriei către consilieri pentru semnarea unor documente procedurale de achiziții am constata cu stupoare faptul că după mintea unora Aiudul încă se lupta cu pandemia SARS COV 2!

Lupta este așa de aprigă încât acum, în anul 2023, primăria Aiud derulează licitații publice pentru a combate efectele pandemiei care momentan nu mai există.

Valoarea estimată pe care Aiudul o va plătii pe dezinfectanți este de 1.414.872.82 lei (peste 14 miliarde de lei vechi). Denumirea achiziției este FURNIZARE ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE 2 (DEZINFECTANȚI) ÎN CADRUL PROIECTULUI “CONSOLIDAREA CAPACITATII UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN MUNICIPIUL AIUD IN VEDEREA GESTIONARII SITUATIEI DE PANDEMIE GENERATA DE VIRUSUL SARS-COV-2 2020”, COD SMIS 145278, o denumire lungă și pompoasă care însă acum, după părerea mea, nu își mai are aplicabilitatea și necesitatea.

Și nu numai după părerea mea ci și după părerea realizatorilor emisiunii ”Romania te Iubesc” difuzată pe PROTV ieri 12.03.2023. În această emisiune se prezintă risipele de bani ale unor autorității publice care au achiziționat cantități enorme de dezinfectant după pandemie urmărind interesele financiare obscure ale unor firme fantomă.

Din păcate situația din Aiud este similară. Mulți bani europeni și nu numai, sunt risipiți pe materiale care nu mai sunt necesare. De ce să mai plătim sumele acestea enorme pentru dezinfectanți în școli dacă teoretic pandemia nu mai există? În cadrul emisiunii, ministrul Marcel Boloș a afirmat că încă din anul 2022 primăriile aveau posibilitatea modificării proiectelor sau rezilierii acestora în situația în care achizițiile nu se mai justifică. Sunt extrem de curios cine a întocmit și a semnat referatele de necesitate pentru aceste achiziții și cum justifică faptul că acum în 2023 sunt necesare cantități enorme de dezinfectant de mâini în școlile din Aiud!

Pe lângă acest aspect, contractul pentru achiziția de dezinfectanți de mâini a fost inițial atribuit unei societăți înființată în anul 2020 (exact în perioada pandemiei) și care, conform datelor publice de pe portalul Ministerului de Finanțe, nu are nici un angajat. În urma sesizării unei reputate firme de avocați din București la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a dovedit faptul că dezinfectantul ofertat de această firmă nu este conform standardelor și a obligat municipiul Aiud să anuleze procedura si să plătească către o altă societate participantă cheltuieli de soluționare în valoare de 2737 lei.

Cam asta se ascunde de fapt după postările pompoase pe facebook, incompetență și dezastru administrativ ȘI BANI CHELTUITI FĂRĂ FOLOS”.

Dragoș Crișan, președintele USR Aiud

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU