Cafenea Culturală la Palatul Culturii din Blaj

- Culture - aprilie 4, 2023
Distribuie

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vă invită joi, 6 aprilie 2023, la Palatul Cultural din Blaj. Aici, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, începând cu ora 17.00, va avea loc un eveniment cultural dedicat Blajului și oamenilor lui de cultură, în cadrul proiectului Cafenea Culturală, Aniversări Culturale.

Cu această ocazie, prof. univ. dr. Ion Buzași va susține conferința cu titlul „Blajul și importanța sa în cultura românească”.

Totodată, o serie de oameni de cultură din Mica Romă vor primi diplome și distincții, din partea organizatorilor, pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturii județului Alba. Este vorba despre scriitorii Ioan Moldovan, Cornel Fugaciu, Ioan Săsărman, pictorul Emil Comșa, poetul Gheorghe Zereș și Maria Zereș, organizatoarea Colocviilor de literatură „Timotei Cipariu” de la Pănade, eveniment care ajunge, anul acesta, la cea de-a X-a ediție.

Cafeneaua Culturală de la Blaj se va încheia cu un recital muzical susținut de Ina Todoran.

Intrarea la eveniment este liberă!

Activitatea culturală de la Blaj este organizată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU