Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România și-au continuat misiunea de a aduce confortul chiar și acolo unde acesta pare imposibil de atins.
În cadrul acestei acțiuni, în Județul Alba, începând cu anul 2021 peste 3.000 de copii din zona munților Apuseni au beneficiat de acces la apă caldă prin echiparea școlilor cu boilere performante donate de către Ariston Thermo România.
Un număr de 46 boilere având capacități între 30 și 100 de litri, au ajuns în anul 2021 în unități de învățământ din 14 localități din zona munților Apuseni, Județul Alba: Garda de Sus, Albac, Sohodol, Câmpeni, Arieșeni, Bistra, Scărișoara, Horea, Poiana Vadului, Almașu Mare, Bucium, Vadu Moților, Roșia Montană, Abrud.
În anul 2022, în cadrul acestei campanii, Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud a primit un număr de 13 boilere (3 bucați de 30 litri și 10 bucăți de 100 litri), fiind o unitate de învățământ de referință în care învață peste 400 de elevi din ciclul primar și gimnazial.
Accesul la apa caldă rămâne o problemă majoră în mii de instituții din România, așa cum sunt școlile și grădinițele în special din mediul rural astfel că, în cadrul campaniei, donațiile de echipamente termice au fost direcționate cu prioritate către aceste locații.
Acțiunea face parte din inițiativa globală Ariston Comfort Challenge, prin care compania și-a propus să aducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins, iar prima misiune Ariston în acest sens a avut loc chiar în inima Groenlandei, în insula Disko. Astfel, într-un mediu natural extrem a fost construită Ariston Comfort Zone, o casă inovatoare de tip modular, cu scopul de a oferi adăpost echipelor de cercetători de la Universitatea din Copenhaga care studiază an de an schimbările climatice.
Adrian Ionel Dușa, directorul filialei Alba a Crucii Roșii Române