De Paște, atât în Zona 1, cât și în Zona 2 a județului Alba, unde colectarea este realizată de asocierea RER Vest – RETIM, graficul de ridicare a deșeurilor se va desfăşura la fel ca oricare altă zi de colectare. Ca momentele speciale petrecute în familie, alături de cei dragi, să fie liniștite, colegii noștri care se ocupă de colectarea deșeurilor vor avea program normal atât vineri, 14 aprilie, cât și luni, 17 aprilie. Chiar dacă sunt zile libere naționale, echipajele RER Vest vor lucra conform graficului de colectare.
În ceea ce privește colectarea deșeurilor, îi rugăm pe clienții noștri să scoată deșeurile la limita de proprietate, după cum s-au obișnuit. Astfel dacă sunt programate ridicări în Vinerea Mare și A Doua Zi de Paște, clienții noștri pot scoate la limita de proprietate pubelele sau sacii pentru că vor fi ridicați.
Birourile asocierii vor fi închise, atât vineri 14 aprilie, cât și luni 17 aprilie, dar vor reveni la programul normal, între orele 8-16, în data de 18 aprilie. Pentru plata facturilor în aceste zile naționale libere, asocierea RER Vest – RETIM recomandă utilizarea cu precădere a instrumentelor de plată electronice disponibile pe site-ul www.rervest.ro, a sistemelor de plată rapidă PayPoint, Un-Doi, Self-Pay sau a aplicației mobile Pago.
Asocierea rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website www.rervest.ro, www.retim.ro și pagina oficială de Facebook. De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 694, de luni până vineri, între orele 7 și 19.
Despre Asocierea RER Vest – RETIM și RER Group
Asocierea RER Vest S.A. – RETIM Ecologic Service Timișoara S.A. oferă servicii de salubritate profesioniste locuitorilor din județul Alba începând cu 1 decembrie 2021.
În baza licitației organizată de ADI Salubris Alba, din anul 2019, asocierea este responsabilă de colectarea și sortarea deșeurilor din Zona 1: orașele Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, respectiv comunele Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Ighiu, Sântimbru, Râmeț, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Ponor, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea și Zona 2: orașele Sebeș, Cugir, respectiv comunele Daia, Cut, Spring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot și Șugag.
RER Vest S.A. și RETIM Ecologic Service Timișoara S.A. fac parte din RER Ecologic Group. Compania a fost înființată în anul 1994 de concernul german RWE, ce desfășoară activități în domeniul salubrității, recuperării ecologice și reciclării.
Grupul RER mai deține și companiile: REBU, RER Sud, RER Brăila, RER Servicii și RER DATA, iar la finalul anului 2021 avea 2300 de angajați.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la comunicare@rervest.ro.
Comunicat RER Vest – RETIM
Citește și: