Unul dintre motivele pentru care PSD a intrat la guvernare a fost pentru ca PNL să nu ia aceleași măsuri din perioada Băsescu-Boc când salariile românilor au fost tăiate, iar sute de mii de familii, cu rate în bănci și copii de crescut, au fost afectate.
Scenariul ministrului PNL (Marcel Boloș), care a menționat „o revizuire” a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuțiile care vor avea loc în cadrul Coaliției.
Inflația și scumpirile la diverse alimente și produse au avut, oricum, un impact negativ asupra veniturilor românilor, iar tăierile de salarii nu pot fi luate în calcul pentru ajustarea cheltuielilor publice.
Obiectivele PSD sunt sprijinirea populației, a companiilor românești, a producătorilor locali și fermierilor, a profesioniștilor din toate domeniile de activitate, a familiilor tinere și vârstnicilor deopotrivă!
PSD nu are în vedere nici concedieri, nici tăieri de salarii!
Cu respect pentru locuitorii județului Alba,
deputat TUHUȚ Radu-Marcel
Citește și: