Diploma de onoare pentru veteranul de război, col. (rtr.) Crăciun Gheorghe, din Sebeș, la împlinirea frumoasei vârste de 99 de ani! Am fost onorat sa îl întâlnesc astăzi pe domnul Crăciun, unul dintre ultimii 9 veterani de război din județul Alba și să îl felicit pentru contribuția sa la luptele purtate de către Armata Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Cumpătare în toate!”, a fost mesajul ferm pe care de la bun început mi l-a transmis acesta. Este o placere să asculți un om bun cu o așa experiență de viata, care spune lucrurilor pe nume, cinstit, corect. A întâlnit vremuri grele, oameni mai mult decât ostili, dar a trăit mereu cu respectarea valorilor și tradițiilor românești! Pentru aceste lucruri a primit întreaga considerație și apreciere din partea autorităților.
Multă sănătate și bucurii!
La mulți ani domnul Crăciun Gheorghe!
Corneliu Mureșan, subprefect de Alba
Citește și: