În contextul anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, colonel în retragere Cerghedean Ioan, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a fost vizitat de preoții militari prezenți pentru desfășurarea Cercului Pastoral Misionar al preoților militari din MAI pentru regiunea Transilvania.
A dat pământului românesc tot ce a avut: credință, urmași, sudoare, iar acum se bucură de zilele pe care Dumnezeu îi îngăduie să le împartă cu cei dragi.
Ne-a poftit în curte și ca o gazdă primitoare, s-a așezat în capul mesei și ne-a povestit despre familia sa. A depănat câteva amintiri din perioada războiului și s-a bucurat de clipele petrecute împreună cu această ocazie.
Din partea Jandarmeriei Alba a primit o diplomă de excelență în semn de apreciere și prețuire pentru cariera militară și serviciul adus țării, iar din partea Jandarmeriei Timiș placheta de onoare a inspectoratului, înmânată de preot militar Venter Mihai Adrian.
Domnule colonel în retragere Cerghedean Ioan, avem onoarea să vă salutăm și să vă urăm cele mai sincere gânduri de bine și multă sănătate!
IJJ Alba
Citește și: