De Ziua Națională a Tineretului, i-am prezentat unui tânăr din Alba Iulia ce presupune parte din activitatea de subprefect!
Astăzi, la activitățile pe care le-am desfășurat, am fost însoțit de tânărul Andrei Mondoc și i-am prezentat acestuia parte dintre atribuțiile mele și ale colegilor mei din cadrul Prefecturii Alba. În acest fel, am răspuns invitației Fundației Județene pentru Tineret Alba de a primi vizita unui tânăr, interesat să cunoască activitatea de subprefect și a Instituției Prefectului, în general.
Andrei Mondoc, student în anul II la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, programul de studii Traducere și Interpretare, este un tânăr interesat de modul de funcționare a instituțiilor statului și de procesul democratic, în general. Le mulțumesc colegilor pentru disponibilitate, discuții constructive și sper că și pentru Andrei a fost o zi reușită, care îl va impulsiona în tot ceea ce face.
Întrebările și curiozitățile sale mi-au adus aminte de mine, în anii facultății și țin, cu această ocazie, să îi încurajez pe toți tinerii să se implice în tot ceea ce înseamnă cunoașterea îndeaproape a instituțiilor statului, în toate domeniile de care sunt interesați.
Proiectul „Reprezentant pentru o zi” s-a desfășurat cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului, fiind conceput pentru tinerii din comunitate, cu scopul de a le oferi posibilitatea să cunoască în detaliu activitățile instituțiilor publice, de a descoperi care e rolul unui subprefect, primar sau viceprimar.
La mulți ani, tuturor tinerilor!
Corneliu Mureșan, subprefect de Alba
Citește și: