Ieri, 17 mai 2023, Regiunea Centru, prin Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, a aderat oficial la Reteaua Economica a Regiunilor celor Trei Mari, o platforma de cooperare directa a regiunilor si administratiilor locale din douasprezece state din Europa. In cadrul celei de-a treia editii a Congresului Initiativei celor Trei Mari, care a avut loc in perioada 16-17 mai 2023 la Lublin, Polonia, conducerea ADR Centru a semnat Acordul de aderare la aceasta organizatie. Scopul retelei regiunilor este de imbunatatire a cooperarii inclusiv la nivel local si regional a administratiilor din statele membre ale Initiativei celor Trei Mari. Se urmareste dezvoltarea parteneriatelor in domeniul dezvoltarii durabile si responsabile, facilitarea si promovarea cooperarii transfrontaliere si internationale pentru a consolida coeziunea economica si sociala a tarilor din aceasta asociere a tarilor din estul Europei.
In fata unei audiente totale de peste 1.500 persoane, in prezenta Presedintelui Polonei, Andrzej Duda si a Premierului Mateusz Morawiecki, in cadrul Congresului Economic al Initiativei celor Trei Mari, a avut loc semnarea Acordului de infiintare a unei retele a Universitatilor din cele 12 state membre, Romania fiind reprezentanta prin Universitatea clujeana ”Babes-Bolyai”, precum si constituirea oficiala a Retelei Economice a Regiunilor celor Trei Mari, fiind semnat de catre toti membrii initiatori Acordul de aderare si Statutul organizatiei, alaturi de noii membri ai retelei, intre care si Regiunea Centru prin ADR Centru. Congresul este un eveniment international care reuneste reprezentantii administratiei guvernamentale, administratia publica locala si regionala, impreuna cu reprezentanti din domeniul stiintei si ai sectoarelor de afaceri din cele 12 state membre ale Initiativei Celor Trei Mari (Austria, Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia). Acestora le sunt alaturi reprezentantii partenerilor strategici (Uniunea Europeana, Statele Unite si Germania) si parteneri regionali din Europa Centrala si de Est.
„Azi punem oficial bazele acestui organism puternic care ii va proteja si pe cei mai slabi. Suntem la 100 km de granita Ucrainei, iar securitatea si siguranta reprezinta principalul subiect al acestei intalniri. Trebuie sa ne concentram pe viitor, nu putem sa ne rezumam la ”aici” si ”acum”. Azi trebuie sa decidem pentru viitor, pentru dezvoltarea noastra in pace. Initiativa celor Trei Mari are un potential enorm, membrii acestei retele au o istorie comuna, iar comunitatile noastre vor sa atinga nivelul de trai al tarilor occidentale. Locuitorii din regiuni estice ale Europei vor si trebuie sa munceasca din greu pentru a avea succes. Au ambitii uriase. Acesta este atuul nostru puternic. A nu-l folosi, ar fi o greseala pentru care nu am fi iertati”, a subliniat Andrzej Duda, Presedintele Republicii Polone, in cadrul ceremoniei de deschidere a Congresului, la Lublin.
Contextul crearii acestor retele vine din provocarile constante ale procesului de dezvoltare, influentat negativ de factori cum sunt migratia, criza demografica sau transformarea tehnologica a industriei si, mai recent, pandemiile sau razboiul. Pentru a face fata acestor provocari in mod solidar, regiunile din estul Europei, care au un fond comun in deceniile traite sub opresiunea comunista, pot aduce in comun, in noile retele, cercetatori, oameni de afaceri, specialisti si politicieni, pentru a identifica solutiile adecvate si proiecte pragmatice, pentru o cat mai buna trecere prin momentele de criza.
Prin Carta semnata, membrii retelei regiunilor si-au setat ca obiective: diminuarea decalajelor de infrastructura din Europa Centrala si de Est in raport cu Europa de Vest; construirea cooperarii interregionale, care constituie componenta de autoguvernare si administratie locala a Initiativei celor Trei Mari; impuls esential de dezvoltare pentru guvernele locale si regionale datorita cooperarii si stabilirii de conexiuni permanente in domeniul infrastructurii, transporturilor, digitalizarii si inovatiilor; un instrument pentru o utilizare mai eficienta a fondurilor UE, a fondurilor nationale si a Fondului de investitii pentru Initiativa Trei Mari; participarea la un proces dinamic de redresare economica si dezvoltare a infrastructurii care leaga regiunile Trei Mari: Via Carpathia, Rail Baltica, Via Baltica, Rail-2-Sea precum si noi proiecte si anume, Rail Carpatia; promovarea antreprenoriatului, in special a intreprinderilor mici si mijlocii si a comertului international; promovarea dezvoltarii si schimbului reciproc in domeniul culturii, artei si turismului.
„Aceasta Retea va fi un test important pentru noi toti, semnatarii Acordului, in calitate de regiuni care coopereaza, reprezentand state vecine. In cadrul acestei intalniri de lucru de la Lublin s-a stabilit un tel al securitatii, al sigurantei in aceasta retea. Prezenta celor mai importanti reprezentanti ai Poloniei la Congres demonstreaza cat de importanta este aceasta structura pentru consolidarea Retelei Regiunilor celor Trei Mari. Implicarea noastra, a regiunilor din Europa Centrala si de Est este vitala pentru a construi o infrastructura de transport si de aprovizionare, pentru dezvoltarea socio-economica si cresterea calitatii vietii celor peste 120 milioane cetateni care putem spune ca fac acum parte din retea. Decidentii politici si noi, expertii tehnici, ne-am asumat sa deschidem perspective de dezvoltare, sa cream cat mai multe oportunitati pentru businessuri, sa cream comunitati sigure pentru oameni, inclusiv cai de acces rapide pentru ca oamenii sa faca usor schimburi culturale si turistice. Toate acestea reprezinta prioritati si pentru Uniunea Europeana, de aceea putem considera ca vom beneficia de o sustinere importanta la nivel continental”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Ideea si spiritul acestei initiative se extind peste granitele UE, motiv pentru care este sustinuta si aderarea Republicii Moldova si a Ucrainei la retea. Membrii retelei se vor implica si vor coopera in proiecte de dezvoltare si reconstructie, siguranta energetica, economie si cultura, infrastructura de acces atat catre Ucraina, cat si catre Moldova. Congresul a avut mare succes si randul tinerilor prezenti in numar mare la eveniment, care au avut un panel dedicat de discutii in contextul in care Lublin este desemnata in 2023 Capitala Europeana a Tineretului.
Informatii suplimentare:
Declaratia privind infiintarea retelei (denumita Declaratie de la Lublin) a fost semnata in cadrul Congresului Economic al Guvernului Local, II Forumul de Initiativa a Regiunilor din Trei Mari din 29 iunie 2021 in prezenta presedintelui Republicii Polone Andrzej Duda de catre cele cinci voievodate poloneze: Lubelskie, Mazowieckie, Podkarpackie, Podlaskie si Świętokrzyskie, regiunile lituaniene Alytus, Marjampole si Regiunea Slovacia, Presevė, Slovacia, Panevė, Polonia. judetul maghiar Hajdú-Bihar, precum si 5 regiuni romanesti: Calarasi, Caras Severin, Dolj, Maramures si Timis. In 2022, alte cinci regiuni au depus o declaratie de aderare la retea, doua regiuni din Romania (Agentia de Dezvoltare Regionala „Centru” si judetul Hunedoara) – ca membri si trei regiuni din Ucraina (regiunile Lviv, Ternopil si Odesa) – ca membri asociati.
Forumul Regiunilor pentru Initiativa celor Trei Mari este un proiect initiat de Presedintele Republicii Polone Andrzej Duda in 2018 la Rzeszow. In perioada 29-30 iunie 2021, la Lublin a avut loc prima editie a Congresului Administratiei Locale Trei Mari si cea de-a doua editie a Forumului Regiunilor Initiativei Trei Mari. Toate editiile s-au aflat sub Patronajul de Onoare al Presedintelui Republicii Polone.
A doua editie a Congresului, alaturi de Forumul Economic, a avut loc in perioada 6-7 iunie 2022. In cadrul proiectului „Reteaua Regiunilor celor trei Mari – un instrument de cooperare intre autoritatile locale din Europa Centrala” a fost elaborat continutul Acordului si carta de oficializare a Retelei Regiunilor celor Trei Mari. De asemenea, in cadrul proiectului este dezvoltat un site web pentru promovarea Retelei si a activitatilor intreprinse, precum si pentru a facilita comunicarea intre membri. Membrii Retelei au posibilitatea de a avea intalniri periodice la Lublin pentru a face schimb de experienta si pentru a stabili contacte pentru implementarea de proiecte comune. Regiunile nu suporta niciun cost care rezulta din participarea la Retea.
ADR Centru
Citește și: