Viceprimarul Emil Antoniu Popescu: Marius Hațegan (PNL Alba) – Mitomanie în stare pură

- Administratie - mai 25, 2023
Distribuie

După 20 de ani de politică, în care am crezut că am văzut destule, se pare că m-am înșelat.

Am citit și recitit postarea din această seară, de pe Facebook, a lui Marius Hațegan (PNL Alba) în care susține, negru pe alb, că ”a fost semnat contractul de finanțare pentru lucrările de extindere rețea apă și canalizare în zona Orizont din Alba Iulia, cu finanțare prin programul guvernamental Anghel Saligny”.

Dragi albaiulieni, știrea reală și penibilă pentru Hațegan & company este aceasta: CONTRACTUL NU A FOST SEMNAT. Contractul va fi semnat de fapt vineri, 26 mai 2023, la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții, de către primarul Gabriel Pleșa, așa cum s-a stabilit împreună cu conducerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Cât de disperat să fii ca să ieși cu o așa minciună?! Trebuie să-ți lipsească cei 7 ani de acasă când încerci să-ți arogi meritele pentru ceva cu care nu ai nici în clin, nici în mânecă. PROIECTUL privind lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare în zona Orizont ESTE MUNCA ECHIPEI DIN PRIMĂRIE.

Cum poți tu, Marius Hațegan, vicepreședinte într-o altă instituție, ”să te pozezi” cu ceva la care nu ai nicio contribuție și să minți cu atâta seninătate albaiulienii?!

Poate ar fi trebuit ca Marius Filimon, colegul tău de partid și viceprimar, să te pună la curent cu realitatea.

Emil Antoniu Popescu, viceprimar al Municipiului Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU