Scutul Pădurii: Peste 100 de sancțiuni în domeniul silvic!

- Social - decembrie 14, 2020
confiscat
Distribuie

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfășurat o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Au fost efectuate 37 de controale în teren, au fost constatate 4 infracțiuni şi a fost confiscată cantitatea de 53,5  metri cubi de material lemnos.

În perioada 11 – 13 decembrie 2020, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Alba, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba și a ocoalelor silvice de stat și de regim.

Cu această ocazie au fost făcute 37 de controale în locuri de exploatare, prelucrare și depozitare a materialului lemnos, precum și  126 de controale, în trafic, fiind vizate autovehiculele care transportă material lemnos și pomi de Crăciun.

Poliţiştii au aplicat, în total, 108 sancţiuni contravenţionale şi au confiscat 53,5 metri cubi de material lemnos.

Totodată, au constatat 4 infracțiuni, din care două la Codul Silvic.

Acțiunea a fost coordonată la nivel național.

Controalele de prevenire și combatere a delictelor silvice, inclusiv în ceea ce privește exploatarea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, vor fi intensificate în perioada imediat următoare.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU