Prin Hotărârea nr. 4 din 2023 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, întrunită la data de 20 iunie 2023, ora 11.00, s-a hotărât, printre altele, adoptarea unor noi forme de protest, începând cu data de 20 iunie, ora 12.00, pe termen nedeterminat, constând în:
1.Suspendarea aoricărei activități de judecată, prin amânarea fără discuții a tuturor cauzelor aflate pe rol, cu excepția:
-cauzelor de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cu excepția contestației privind durata procesului și contestațiilor privind măsurile asiguratorii
-cauzelor privind măsurile preventive
-cauzelor privind emiterea ordinului de protecție
-cauzelor privind emiterea ordonanței președințiale
-cauzelor privind suspendarea provizorie a executării silite
-cauzelor privind încuviințarea executării silite
2.Amânarea pronunțării în toate cauzele aflate spre soluționare, cu excepția celor având obiectele prevăzute la punctul 1.
3.Amânarea fără discuții a cauzelor, conform punctului 1, se va face cu respectarea unei încărcături maxime de 80 de cauze pentru un judecător în cursul unei luni calendaristice, organizate, de regulă, în două ședințe de judecată pe lună.
4.Suspendarea oricărei activități premergătoare judecății în toate cauzele aflate pe rol, cu excepția cauzelor cu caracter urgent enumerate la punctul 1.
La doptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere, în concret, lipsa de reacție a puterii executive și legislative la solicitările sistemului judiciar. S-a reținut că, deși sa-a solicitat factorilor decidenți reluarea dezbaterilor asupra proiectului de lege privind reformarea sistemului de pensii din justiție, cu aplicarea organului reprezentativ al magistraților, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, precum și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea asigurării unei cooperări loiale între instituțiile statului implicate în acest demers, printr-un dialog deschis și constructiv, care să asigură unitate și respect reciproc între toate profesiile implicate în acest proces, demersul a rămas fără răspuns.
Activitatea de judecată urmează a fi reluată prin hotărâre a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, la momentul adoptării unei soluții rezonabile față de propunerile formulate.
Judecătoria Alba Iulia
Biroul de Informare și Relații Publice,
20 iunie 2023
Citește și: