Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru intervalul 5 iulie, ora 12.00 – 6 iulie, ora 02.00.
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Notă: în următoarele zile fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi în majoritatea zonelor țării.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 5 iulie, ora 14 – 5 iulie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții
În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.