Ciolacu provoacă un tsunami în Sistem: mii de bugetari vor fi concediați printr-o simplă decizie

- Nationale - august 10, 2023
Distribuie

Draftul de OUG prin care se vor reduce prin care se va reorganiza sistemul bugetar a fost modificat. Premierul Marcel Ciolacu a acționat chirurgical și a introdus noi prevederi care vor permite șefilor de instituții să disponibilizeze printr-o decizie personalul.

CONSULTAȚI AICI NOUL OUG (*Mențiune: acest OUG încă nu a fost adoptat fiind un document de lucru al Guvernului)

Ca de exemplu: conform acestui OUG multe instituții se vor comasa. Instituțiile mai mari vor înghiți instițiile mai mici, cu rol similar. Noul conducător al instituției poate decide disponibilizarea unui șef din instituția aborbită, dacă acel post era deja ocupat.

(6) Personalul cu funcții de conducere eliberat din funcție ca urmare a reorganizări activității entităților prevăzute la alin.(2) beneficiază de drepturile prevăzute de lege inclusiv de asigurarea unui post de execuție în cadrul entităților unde acesta și-a desfășurat activitatea. Dacă la nivelul unei structuri organizatorice reorganizate conducătorul entității publice decide să ofere un post de execuție pentru personalul cu funcții de conducere eliberat ca urmare a reorganizării entităților prevăzute la alin.(2), iar în aceea structură nu există posturi vacante, aceasta se va putea realiza numai pe bază de concurs intern, organizat pe baza unei metodologii aprobate prin grija conducătorului entității publice, pentru toate funcțiile publice de execuție din structura organizatorică. Ca urmare a organizării concursului numărul efectiv de posturi ocupate se reduce cu minim unu. Personalul cu funcție de execuție disponibilizat va beneficia de toate drepturile salariale și alte drepturi prevăzute de lege. Dacă conducătorul entității publice nu decide să ofere pentru personalul cu funcții de conducere o funcție de execuție acesta este disponibilizat și beneficiază de drepturile salariale și alte drepturi prevăzute de lege pentru astfel de situații;

Posturile unice rămân de neatins

O altă modificare a OUG clarifică situația posturilor unice dintr-o instituție (director, secretar general, contabil-șef etc). Aceste posturi nu vor fi afectate de regula care prevede minim 10 angajați în subordine.

f) posturile unice existente în:

f.1.) instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2, alin. (1), pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare;

f.2.) instituțiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Nu se mai pot înființa la loc posturile desființate

O altă modificare extrem de importantă prevede faptul că posturile care s-au desființat nu mai pot fi renîființate. Această prevedere își propune să prevină situația în care un șef de instituție taie de formă posturi din organigramă și după ce trece valul să revină la vechea organigramă.

”(8) Posturile vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii anulate potrivit prevederilor alin.(1) nu se mai pot reînființa;

(9) Posturile nou înființate în cadrul structurilor organizatorice se pot înființa începând cu data de 1 iulie 2024 numai pentru cazuri temeinic justificate și cu aprobările necesare potrivit legii la nivel central prin memorandum aprobat în Guvernul României sau după caz la nivel local numai cu aprobarea autorităților publice locale/județene după caz;”.

The post  Ciolacu provoacă un tsunami în Sistem: mii de bugetari vor fi concediați printr-o simplă decizie first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU