Prin intermediul unei postări pe platforma Facebook, Tuhuț Radu Marcel, președintele #PSD Alba, a adus la cunoștință publicului o veste importantă referitoare la creșterea salariilor minime în sectoarele Construcții și Agricultură.
“Guvernul a aprobat creșterea salariilor minime din sectorul Construcții și Agricultură. Astfel, executivul și-a onorat angajamentul ca nici un salariu net din aceste două sectoare să nu scadă sub nivelul MINIM care exista anterior eliminării scutirii de la plata CASS.
Astfel, salariul minim brut din Construcții va crește de la 4.000 de lei la 4.582 de lei, menținându-se același nivel al salariului minim net de 3.150 de lei care era în vigoare înainte de eliminarea facilității de scutire de la plata CASS. În ceea ce privește Agricultura și Industria Alimentară, salariul minim brut va crește de la 3.000 de lei la 3.436 lei, menținându-se totodată nivelul salariului minim net de 2.362 de lei care era în vigoare înainte de eliminarea facilității de scutire de la plata CASS.
De aceste măsuri vor beneficia peste 400.000 de persoane. Având în vedere importanța acestor două sectoare pentru creșterea economică, au fost menținute unele facilități care permit angajatorilor să-și păstreze forța de muncă. Astfel, se acordă o scutire de la plata impozitului pe venit în valoare de 10% pentru cei care au salarii sub 10.000 de lei, iar cota de CAS este redusă cu 3,75 puncte procentuale (echivalentul contribuției transferate în Pilonul II).
Așadar, salariații din sectorul Construcții și Agricultură vor continua să beneficieze de venituri nete mai mari față de angajații din alte sectoare cu același salariu brut”.
Tuhuț Radu Marcel, președinte #PSD Alba