La sediul Tribunalului Alba în intervalul 11.00-13.00 se desfăşoară un protest spontan al grefierilor din cadrul Tribunalului Alba, prin suspendarea activităţii.
Motivele care au declanşat această formă de protest, transmise în informarea către conducerea Tribunalului, au în vedere:
-Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti de către Guvernul României în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale restante obţinute pe cale judecătorească;
-Plata integrală a salariilor înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor;
-Neachitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin acte administrative emise în anul 2023;
-Prevederea şi asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru:
a)Achitarea integrală, în continuare, a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023;
b)Achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv astfel cum au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin acte administrative emise în anul 2023.
Aceste concluzii au reieşit în urma întâlnirii de ieri, 7 decembrie 2023, de la Ministerul Economiei şi Finanţelor, unde reprezentanţilor sindicali li s-a comunicat faptul că nu se vor aloca bani pentru plata integrală a salariilor şi nici pentru achitarea tranşelor scadente în anul 2023 din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative.
TRIBUNALUL ALBA, BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE