„Bună sara lui Crăciun”, concert de colinde la Sâncel

- Din Judet - decembrie 11, 2023
Distribuie

Duminică, 10 decembrie 2023, parohia Sâncel a fost gazda unui eveniment cultural-duhovnicesc deosebit. Începând cu ora 16.00, la biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime”, s-a desfășurat a doua ediție a concertului de colinde intitulat „Bună sara lui Crăciun”, organizat de Parohia Ortodoxă Sâncel și Primăria comunei Sâncel, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” și Grădinița din Sâncel.

Evenimentul a debutat prin cuvântul de bun-venit adresat de către organizatori, după care diferite grupuri de tineri sau de credincioși, interpreți de muzică populară și preoți au prezentat mai multe momente artistice în fața sutelor de credincioși prezenți în biserica parohială.

Concertul de colinde a fost deschis de grupul de copii de la Grădinița Sâncel, după care au urmat elevii claselor primare și ai celor gimnaziale de la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” din Sâncel. Un buchet de colinde a prezentat, apoi, grupul de colindători din parohia Șona, coordonat de părintele paroh Dorel Nergheș și prof. Simona Matei. În continuare, corul „Eufonia” al preoților din Protopopiatul Ortodox Blaj, dirijat de părintele Mihai Bedelean, a interpretat mai multe colinde, spre bucuria auditoriului. Apoi, programul a cuprins momente artistice susținute de cunoscuți interpreți de muzică populară: Nicoleta Sălcudean, Ana Maria Tulea, Alexandru Mărginean, Gabriel Bucur, Iulian Bic, Cristina Dolcoș și Daria Costea.

Nelipsiți au fost și anul acesta ansamblul „Pe ulița satului” al colindătorilor din localitatea Biia, coordonați de părintele paroh Lucian Feșteu, dar și grupul colindătorilor din parohia Mihalț, coordonat de părintele paroh Mihai Bedelean. Spre finalul întâlnirii, corul mixt „Sâncelenii”, format din credincioși ai parohiei gazdă, au adus înaintea oaspeților minunatele colinde tradiționale, specifice satului, după care, la final, părintele paroh a mulțumit tuturor invitaților și credincioșilor prezenți la acest eveniment, cu toții fiind răsplătiți cu o agapă. Evenimentul s-a bucurat de prezența autorităților locale, dar și de asistența părintelui Ovidiu Pop, protoiereu al Protopopiatului Ortodox Blaj.

Arhiepiscopia ortodoxă de Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU