EXCLUSIV! Doar doi parlamentari de Alba, prezenți la ceremonialul preluării mandatelor (foto)

- Stirile Zilei - decembrie 17, 2020
Distribuie

Doar doi parlamentari de Alba au fost prezenți, joi, la preluarea mandatelor înmânate de către judecătorul Biroului Electoral Central.

Este vorba de deputatul Florin Roman și de senatorul Sorin Bumb.

Ceremonialul a fost lipsit de orice festivism sau de solemnitate.

Mandatele au fost înmânate reprezentanților tuturor partidelor parlamentare de la nivelul județului Alba, respectiv PNL, PSD, USR-Plus și AUR.

Deputatul liberal Florin Roman i-a taxat în termeni extrem de duri pe toți reprezentanții celorlalte partide, afirmând că acesta este respectul pe care noii parlamentari de Alba îl demonstrează la adresa alegătorilor, nefiind în stare nici măcar să vină să își ridice propriile mandate, fără de care nu vor putea depune jurământul în noua funcție de demnitate publică.

Florin Roman ne-a vorbit și despre obiectivele noului său mandat. (AUDIO mai jos)

În mod normal aceste mandate ar fi putut fi trimise prin Poșta Militară, însă în ultima clipă organizatorii au renunțat la acest demers și au cerut prezența fizică.

Curios a fost faptul că, deși în sala 100 a Prefecturii Alba era destul de frig, răceala a fost mult mai mare între cei doi reprezentanți ai Partidului Național Liberal, respectiv Florin Roman și Sorin Bumb.

Ultimul care a venit pentru a-și ridica mandatul a fost senatorul Sorin Bumb, însă acesta a omis să-și salute colegul de partid respectiv pe deputatul Florin Roman, confirmând astfel informațiile pe surse privind ruptura evidentă vechile structuri PNL și PDL la nivelul județului Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU