Un moment de mare bucurie pentru cele 21 de familii care au primit astăzi cheile noilor apartamente ANL în care se vor muta. În același timp, un moment de împlinire pentru mine și colegii din Primăria Alba Iulia alături de care, în ultimii ani, am făcut tot ce-a ținut de noi ca să ajungem, cât mai repede, la momentul în care aceste tinere familii, cu un total de 70 de membri, vor reporni în viață grație sprijinului esențial pe care l-au primit astăzi.
Celor 21 de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere li se alătură alte 15 apartamente, pe care le vom preda Ministerului Apărării Naționale la începutul lunii ianuarie 2024, conform acordului prin care ministerul a pus la dispoziția Municipiului Alba Iulia cei 95.803 mp, situați în strada Lalelelor nr. 97A, pe care în următorii ani vom construi un întreg cartier.
Investiția totală depășește 10 milioane lei, din care cca. 81% a reprezentat costul construirii celor două blocuri, suportat de Agenția Națională pentru Locuințe, diferența reprezentând cheltuiala de la bugetul local pentru viabilizarea amplasamentului: utilitățile aferente construcţiilor (apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale), căi de acces, iluminat public, alei pietonale, parcaje și spații verzi.
AlbaIulia #familie #tineri #viitor
Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia