❗️Controalele de prevenire continua și în perioada următoare❗️
În perioada următoare dar și în noaptea de Revelion, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, vor continua activitățile de control pe linia apărării împotriva incendiilor la obiectivele la care se organizează Revelionul, evenimente cu public numeros și la care se poate înregistra aglomerări de persoane.
Aceste controale se organizează periodic, urmărindu-se cu prioritate, fără a se limita la acestea următoarele aspecte:
🔸️Respectarea capacității maxime de utilizatori prevăzută în autorizația de securitate la incendiu sau în autorizația de funcționare emisă de autoritatea publică locală;
🔸️Respectarea cerințelor care au stat la baza emiterii emiterii autorizației de securitate la incendiu;
🔸️Asigurarea condițiilor de evacuare a utilizatorilor;
🔸️Asigurarea dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor;
🔸️Existența și funcționarea instalațiilor de detecție avertizare și alarmare, a instalațiilor de stingere, a instalațiilor de iluminat de siguranță, etc.;
Tot în acest context, în luna decembrie 2023, inspectorii de prevenire au desfășurat 37 de controale de prevenire la săli de evenimente, restaurante, cluburi, baruri, unități de cult, în urma cărora au fost constatate 221 nereguli, au fost aplicate 192 de sancțiuni, din care 165 de avertismente și 26 de amenzi în cuantum de 99 000 lei.