IȘJ Alba: Propuneri pentru rețeaua școlară din județul Alba pentru anul școlar 2024-2025

- Actualitate - ianuarie 11, 2024
sdr
Distribuie

Propunerea pentru rețeaua școlară din județul Alba pentru anul școlar 2024-2025 este fundamentată conform prevederilor Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și a respectării dreptului tuturor elevilor la educație de calitate

Organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar se realizează anual, prin hotărârea consiliului local sau a consiliului județean, cu avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Alba, respectiv al Ministerului Educației, conform Legii nr. 198/ 2023 și Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/ preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2024-2025, aprobate prin OME 6800 din 12.12.2023. În contextul în care au fost lansate informații eronate și tendențioase în spațiul public, facem următoarele precizări.

La nivelul județului Alba, informațiile au fost comunicate de către Inspectoratul Școlar Județean tuturor UAT-urilor, în luna decembrie 2023, astfel încât decizia privind constituirea rețelei școlare a fost adoptată prin hotărâre a consiliului local, însoțită de un raport justificativ și trimisă spre avizare la IȘJ Alba.

În ședința consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Alba a fost acordat avizul conform în baza prevederilor din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, art. 23:

„Constituirea formațiunilor de studiu/ grupelor/ claselor în învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educația timpurie, nivel antepreșcolar:
(i) grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;
(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15;
(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20;
b) educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;
c) învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;
d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;
e) învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10;
f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26;
g) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 15 elevi;
h) clasele din învățământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;
i) învățământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 28”.

Aceeași lege prevede excepțiile:

„(6) În situații excepționale, formațiunile de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi pot funcționa cu cel mult 2 beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut la alin. (1), după caz, cu aprobarea DJIP/DMBIP, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ, care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1). Pentru cazurile în care se solicită depășirea cu peste 2 beneficiari primari a numărului maxim, aprobarea va fi dată de Ministerul Educației, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului.

(7) Situațiile prevăzute la alin. (6) se comunică DJIP/DMBIP și autorităților locale, în vederea asigurării finanțării. Clasele/Grupele în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu același număr de elevi până la finalizarea nivelului de învățământ.

(11) În unitățile administrativ-teritoriale izolate geografic sau lingvistic ori în unitățile administrativ-teritoriale în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învățământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime prevăzute de lege și nu există posibilitatea asigurării transportului școlar, se organizează clase în regim simultan, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Clasa a VIII-a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi.”

În ședința consiliului de administrație al IȘJ Alba din 27.12.2023, cu unanimitate de voturi a celor prezenți, au fost emise avize favorabile pentru un număr de 425 unități de învățământ din județul Alba și 21 de avize nefavorabile pentru unitățile de învățământ – structuri arondate în care numărul de elevi este mai mic de 8, care nu sunt unice la nivel de UAT și elevii pot fi înscriși la o altă școală și au fost transmise UAT-urilor din județul Alba pentru emiterea hotărârilor de consiliu local.

În Metodologia privind organizarea claselor în regim simultan aprobată prin OME nr. 3036 din 9.01.2024, la art. 1, alin (4) este prevăzut că „În situații excepționale, în unitățile de învățământ în care respectarea condiției prevăzute la alin. (3) nu este posibilă din cauza numărului mic de elevi existent la nivelul primar, respective gimnazial, se pot organiza formațiuni de studiu în regim simultan și cu efective mai mici de 8 elevi.”

În baza acestor prevederi legale, ținând cont de hotărârile consiliilor locale din fiecare UAT, în ședința consiliului de administrație al IȘJ Alba din data de 10.01.2024, au primit aviz conform favorabil, cu unanimitate de voturi, 436 unități de învățământ din județul Alba. În cazul următoarelor unități care funcționează în regim simultan a fost păstrat avizul nefavorabil motivul fiind nerespectarea prevederilor prevăzute de lege (număr de elevi sub minimum prevăzut). Decizia nu este una aleatorie și a fost luată doar în momentul în care au fost identificate soluțiile pentru asigurarea dreptului la educație pentru elevii din aceste școli, inclusiv a transportului acestora.

Unitățile de învățământ care au primit aviz nefavorabil sunt:

Școala Gimnazială „Horea”, Horea – structura Școala Primară „Înv. Aurel Nicola” Pătrușești, cu un număr de 4 elevi – aceștia vor putea fi înscriși la Școala Gimnazială „Horea”.

Școala Gimnazială Almașu Mare – structura Grădinița cu Program Normal Cib cu un număr de 5 preșcolari și Școala Primară Cib cu un număr de 6 elevi care vor putea fi înscriși la celelalte 2 școli și grădinița aflate pe raza UAT Almașu Mare.

Școala Gimnazială Gârbova – structura Grădinița cu Program Normal Cărpiniș cu 6 preșcolari care vor putea fi înscriși la altă grădiniță de la nivelul UAT-ului Gârbova.

Școala Gimnazială Lopadea Nouă – structura Grădinița cu Program Normal Beța cu 3 preșcolari care vor putea fi înscriși la alte unități de învățământ din UAT Lopadea Nouă.

Școala Gimnazială „Simion Lazăr” Lunca Mureșului – structura Grădinița cu Program Normal Gura Arieșului cu un număr de 6 preșcolari care vor fi înscriși la altă grădiniță din UAT.

Școala Gimnazială „Sebeș Pal” Rimetea- structura Grădinița cu Program Normal Colțești cu un număr de 5 preșcolari care vor putea fi înscriși la o altă grădiniță din UAT.

Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea – structura Școala Primară Mărgineni cu 2 elevi care vor sta la internatul din Strungari.

Prin hotărârea luată în consiliul de administrație, cu unanimitate de voturi, Inspectoratul Școlar Județean Alba respectă toate prevederile legale în vigoare.

Biroul de presă al IȘJ Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU