Echipa Sagitarii pe primul loc la Campionatul Național de Arc Istoric

- Actualitate - ianuarie 16, 2024
Distribuie

În perioada 13-14 ianuarie 2024 la Alba Iulia a avut loc Campionatul Național de Arc Istoric „7 Fortărețe” indoor.

Găzduit de Universitatea „1 Decembrie 1918”, evenimentul a fost organizat de CSM Unirea Alba Iulia și Federația Română de Arc Istoric.

La eveniment au participat 204 de sportivi legitimați la 28 de cluburi din țară.

Clasamentul final:

1.CSM Unirea Alba Iulia – Secția Sagitarii
2.CS Crișul Chișineu-Criș
3.ACS Arcașii Țării Bârsei
4.CS Arcașii Mureșului – Marosszeki Ijaszok
5.Paradox Archery
6.FitNext Arad

La întocmirea acestui clasament, s-au luat în considerare trei criterii esențiale:

Numărul de arcași cu care clubul a participat la competiție (pentru fiecare arcaș s-a acordat 1 punct).
Numărul de arcași depășiți de către fiecare sportiv la categoria de gen, vârstă și tip de arc (numărul de puncte acordate a fost egal cu numărul arcașilor depășiți prin punctajul obținut).
Numărul de categorii, genuri și tipuri de arc la care clubul s-a prezentat la competiție (pentru fiecare categorie în parte s-a alocat câte un punct).

Rezultatele arcașilor din echipa Sagittarii:

Aur: Răzvan Popovici, Alexandru Manu, Maria Sârbu, Miruna Pop, Szabo Csaba, Kiss Kinga, Grigore Mărginean

Argint: Vlad Bantea, Daniela Sârbu, Mihai Florea, Szekely Lorand Francisc

Bronz: Kadar Bela Emanuel, Paul Victor Rusan, Ferenczi Arabella Luiza, Turi Attila

Felicitări, tuturor !

Toate detaliile le-am primit de la vechiul meu prieten, Mihai Florea: „Este o activitate trecută prea ușor cu vederea, care aduce rezultate. CSM Unirea sprijină activitățile Federației de Arc Istoric, dar căutăm sprijin și în alte locuri, pentru că nu este un sport ieftin”, a spus Mihai Florea, care a demarat formalitățile pentru a deveni antrenor. La campionatul european care a avut loc în luna august a anului 2023 la Alba Iulia Mihai Florea a ocupat locul 4 în proba 3D (animale de plastic amplasate în mediu natural).

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU