ANOFM: Informaţii privind plata sumelor restante şi acordarea de subvenţii pentru agenţii economici care încadrează şomeri

- Actualitate - ianuarie 19, 2024
job
Distribuie

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piaţa muncii a şomerilor şi persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creşterii şanselor de ocupare a şomerilor se numără şi acordarea de subvenţii în vederea stimulării angajatorilor în baza Legii nr. 76 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, art. 80 şi art. 85.

Astfel, ca urmare a aprobării Bugetului Asigurărilor Sociale pentru Şomaj, AJOFM Alba beneficiază de resursele financiare necesare plăţii tuturor sumelor restante din anul 2023 aferente măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă şi poate încheia noi convenţii cu angajatorii în vederea subvenţionării încadrării în muncă pe perioadă nedeterminată a şomerilor.

Până la această dată s-au încheiat 63 convenţii pentru un număr 73 persoane iar până la începutul lunii iunie vor fi puse în plată toate solicitările angajatorilor înregistrate în anul 2023. Subvenţionarea tuturor cererilor înseamnă un efort financiar de peste 11.430.000 lei.

Banii sunt acordaţi angajatorilor în scopul sprijinirii angajării persoanelor fără loc de muncă de peste 45 de ani, a tinerilor de până la 29 de ani, a persoanelor cu handicap, a absolvenţilor, a persoanelor care sunt unici întreţinători de familie, a şomerilor de lungă durată.

Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului Consultativ ANOFM

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU