Am fost desemnat negociatorul-șef al Parlamentului European al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2025. Este o dovadă a încrederii acordate de colegii mei, după ce în ultimii trei ani am gestionat problemele bugetare în numele grupului social-democrat.
Am prezentat, în această săptămână la Bruxelles, prioritățile Parlamentului European pentru bugetul european de anul viitor. Scopul nostru este ca fondurile alocate statelor membre să nu scadă, mai exact să protejăm resursele alocate deja României, în contextul în care se renegociază bugetul european pe termen lung.
Totodată, am solicitat suplimentarea fondurilor pentru agricultură și mediul rural, acțiuni suplimentare pentru educație și sănătate, dezvoltarea programelor pentru seniori, lucrătorii din diaspora și pentru tineri precum și pentru susținerea antreprenorilor și IMM-urilor europene. Am subliniat în mod particular nevoia de a implementa măsuri active pentru scăderea prețurilor și facilitarea accesului la medicamente și aparatură medicală de ultimă generație, dar și suplimentarea fondurilor alocate pentru lupta împotriva bolilor cardiovasculare.
În același timp, vreau să mă asigur că bugetul UE pentru anul 2025 va include resursele necesare pentru a susține aderarea completă a României la spațiul Schengen și că cele aproape 40 de miliarde de euro neutilizate din perioada de finanțare 2014-2020 vor fi redistribuite statelor membre, inclusiv României, care au o rată de absorbție ridicată.
Victor Negrescu, europarlamentar PSD
Citește și: