În cursul zilei de 28 ianuarie 2024, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către o femeie de 25 de ani, din Aiud, cu privire la faptul că fostul său concubin a agresat-o.
Polițiștii spun pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a agresat-o pe femeie și a amenințat-o cu alte acte de violență.
Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 de zile, prin care i s-a interzis să se apropie de femeie.
Ulterior, în noaptea de 28 spre 29 ianuarie, în jurul orei 02.00, polițiștii au constatat că bărbatul s-a deplasat într-un imobil din apropierea locuinței femeii, încălcând astfel interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 150 de metri, față de aceasta.